sâmbătă, 5 septembrie 2009

Din presa locală









La Aninoasa,

Omenia nu intră în criză


În vremuri tulburi, în care oamenii nu mai ştiu încotro să o apuce de prea multe griji şi necazuri, Constantin Maricescu, primarul comunei dâmboviţene Aninoasa şi întregul colectiv al primăriei încearcă să le facă cetăţenilor comunei viaţa un pic mai bună. Astfel, vineri, 4 septembrie 2009, a fost demarat programul „Omenia nu intră în criză”. La Palatul Culturii din Aninoasa, la invitaţia primarului Constantin Maricescu, au sosit reprezentanţii unei societăţi din Bucureşti, care oferă un număr de 400 de locuri de muncă. Peste 100 de localnici s-au prezentat la această adevărată „Bursă a Muncii” şi foarte mulţi dintre ei au demarat procedura pentru întocmirea actelor de angajare. De asemenea, la chemarea viceprimarului Vasile Holban, pentru a doua oară în acestă săptămână s-au aflat în Aninoasa reprezentanţii Societăţii „Ideal Optic”. Gratuit ei au oferit consultaţii oftalmologice şi au întocmit reţete. Apoi a fost făcută o vizită pe şantierul cartierului ANL ce se înalţă în satul Viforâta, comuna Aninoasa.
Acesta este doar debutul programului prin care Primăria Aninoasa şi primarul Constantin Maricescu oferă (prin omenie şi prin normalitate) soluţii pentru ieşirea din criză. Tocmai de aceea îndrăznim să spunem că „Omenia nu intră în criză”!

miercuri, 2 septembrie 2009

Preluare din cotidianul "Dâmboviţa"






Primăria din Aninoasa are grijă de oamenii din comună

* Primarul Constantin Maricescu oferă oportunitatea ocupării a 400 de locuri de muncă
* Viceprimarul Vasile Holban a adus în comună o societate ce îngrijeşte vederea aninoşenilor

Două zile din această săptămână au strâns la Palatul Culturii din Aninoasa câteva sute de cetăţeni cu probleme oftalmologice. La iniţiativa viceprimarului Vasile Holban şi cu sprijinul aparatului Primăriei Aninoasa, societatea „Ideal Optic” din capitală a oferit consultaţii oftalmologice gratuite, a eliberat reţete pentru şi a înlesnit achiziţionarea în rate a ochelarilor. Aparatură modernă, personal calificat, amabilitate şi promptitudine, acestea au fost atributele celor două zile în care aninoşenii s-au întâlnit cu specialiştii oftalmologi. Oamenii locului au fost deosebit de încântaţi de acest fapt, iar cei din Primărie au promis că vor aduce şi alte cadre medicale pentru a trata şi alt fel de afecţiuni.
Primarul Constantin Maricescu încearcă să rezolve şi o altă spinoasă problemă: aceea a locurilor de muncă. Astfel vineri, 25 septembrie, la Primăria Aninoasa va sosi un angajator din Bucureşti ce oferă 400 de locuri de muncă cu un salariu net de 800 de lei, transport săptămânal gratuit Aninoasa- Bucureşti şi retur, precum şi cazare şi masă gratuite.
Iată cum disponibilitatea de a fi mereu în pas cu dorinţele şi cerinţele oamenilor aşează lucrurile pe făgaşul firesc, iar relaţia autorităţi – cetăţean este una de respect, de civilizaţie şi de progres.
Iar la Aninoasa viitorul a început de …ieri, pentru că aici totul stă sub semnul premierelor şi al unei dezvoltări durabile.