miercuri, 7 mai 2008

SERIA MINCIUNILOR ŞI ATACURILOR LA PERSOANĂ DIN PARTEA PD-L ŞI PNL A ÎNCEPUT ÎN ANINOASA

Aşa cum era de aşteptat ( sigur, bine ar fi fost să avem parte de o campanie electorală decentă şi bazată pe fapte, nu pe promisiuni deşarte şi pe minciuni sfruntate), candidaţii PD-L şi PNL se dedau la fel de fel de atacuri şi de vorbe de ocară ce îmi sunt adresate.

Ca şi acum patru ani, atunci când ex-senatorul Nicolae Dide a condus o campanie furibundă împotriva mea, şi acum, prin televiziunea portocalie a judeţului s-a demarat punerea mea la un zid pe care demagogii şi detractorii nu ştiu cum să îl clădească mai gros şi mai înalt. Arcadie Soare Rădulescu a dat dovadă de aptitudini de „Cascadorii râsului” ( cu toate că este totalmente împotriva culturii si dezvoltării comunei), spunând că nu este nevoie să fii deştept pentru a deveni primar. Cu alte cuvinte s-a făcut singur prost…Întrebat ce proiecte ar avea dacă ar deveni primar, singurul lucru coerent pe care a putut să-l rostească a fost acela că va acorda alimente şi medicamente. Cunoaşte cumva legea care îi permite aşa ceva?

De unde să ştie bietul om că aşa ceva nu este legal, dacă nu are nici cel mai mic habar ce este aceea administraţie? Nici un cuvânt despre dezvoltarea comunei, despre proiectele importante ale prezentului şi viitorului. I se pare că a găsit „soluţia” mileniului: protecţia socială. De parcă până acum nu ar fi fost acordate ajutoarele de urgenţă stipulate de lege, ajutorul social şi celelalte drepturi, de parcă în Aninoasa toţi oamenii ar fi super-săraci şi handicapaţi, să vină doctorul Soare Rădulescu Arcadie pe un cal alb, ca salvator al tuturor.

Locuri de muncă trebuie create, domnule Rădulescu, nu trebuie oferite pomeni. Iar prin înfiinţarea Serviciului de Gospodărire Comunală, prin atragerea de investitori şi prin cunoaşterea Aninoasei în întreaga ţară şi peste hotare vin companii importante pentru a dezvolta zona şi pentru a asigura locuri de muncă oamenilor de aici. Aveţi ceva împotriva culturii, sportului şi recreerii? Atunci nu aveţi habar că prin acestea ne facem cunoscuţi, nu prin nişte pachete date ca la milogi cu gândul că oricum vă veţi scoate banii cu vârf şi îndesat atunci când aţi deveni primar, domnule Pomană!

Probabil că aşa vă va rămâne numele, dacă încercaţi să acreditaţi ideea că oamenii harnici şi de treabă din Aninoasa, Viforâta, Săteni şi Valea Sasului sunt nişte neputincioşi care aşteaptă pomana unui primar care nu trebuie să fie deştept.

Dumitru Dulamă tot împroaşcă în stânga şi în dreapta cu noroi, uitând că a fost ajutat de mine. Vorbeşte despre sume deturnate şi despre fel de fel de aiureli, nemaiştiind ce să scornească. Dacă ar fi ceva adevărat, apoi şi dumnealui ar trebui să plătească, că doar a fost viceprimar. Aşa cum ar trebui să plătească toate orele din timpul programului, petrecute acasă ca să-şi îngrijească sănătatea, ore în care l-am suplinit eu şi alţi colegi din primărie. Să îi dea Dumnezeu sănătate şi mintea românului cea de pe urmă domnului Dumitru Dulamă!

Iarăşi au pus în discuţie problema accidentului. O dată la patru ani cineva bâzguie sau răduleşte această rană veche, de parcă nu s-a pus destulă sare pe ea. Trebuie să înţelegeţi că îmi este greu, pentru că nimeni nu a vrut să se întâmple aceasta. Dar legea şi-a spus cuvântul, iar legii divine mă supun de asemenea fără crâcnire.

De ce cred aceşti oameni că trebuie să vă bombardeze cu dezinformări? Vor să vă determine să nu mă mai votaţi? Aşa au procedat si acum 4 ani. Ce nu înţeleg aceşti domni ( sau aşa-zis „domni”) este că dumneavoastră, cetăţenii comunei Aninoasa nu sunteţi aşa cum consideră Arcadie Rădulescu că trebuie să fie primarul, adică prost(şti).

Nu înţeleg că dumneavoastră nu vă trebuie pomană, ci fapte şi proiecte adevărate. De altfel, domnul Rădulescu s-a exprimat că va stopa toate lucrările începute in „epoca Maricescu”. Cu alte cuvinte ar opri canalizarea, apa potabilă, construcţia Complexului Socio-Cultural, a Sălii de Sport, blocurile ANL şi celelalte lucrări in curs. Greu de crezut că aţi accepta aşa ceva. Ne-ar judeca copiii şi nepoţii noştri, care au nevoie de educaţie, de cultură, de sport, de recreere şi de viitoare locuri de muncă.

Pentru că s-a stabilit ca dată a alegerilor chiar ziua de 1 iunie, Ziua Internaţională a Copilului, vă invit să vă priviţi în suflete şi să alegeţi între minciuni şi fapte adevărate pentru viitorul copiilor noştri.

Nu vă lăsaţi înşelaţi de vorbe. Alegeţi faptele!

Vă mulţumesc pentru atenţia dumneavoastră şi pentru tot sprijinul acordat în aşezarea Aninoasei pe un loc de frunte între comunele ţării!

Constantin Maricescu,

Primarul comunei Aninoasa

INIMA MEA BATE PENTRU ANINOASA !

Niciun comentariu: