marți, 29 iulie 2008

Mare festival pentru cei mici la Aninoasa!!!




Compania „Euro – Art Serv” Consiliul local şi Primăria Aninoasa

Teatrul „Junior”

organizează

prima ediţie a festivalului de muzică pentru copii

ETNO – JUNIOR – FEST

în zilele de 4 şi 5 octombrie 2008, în comuna Aninoasa,

judeţul Dâmboviţa

Muzica etno ne ajută să transmitem generaţiilor ce vin filonul folclorului românesc turnat în forme moderne, în pas cu vremurile pe care le trăim. Copiii şi tinerii îndrăgesc acest gen muzical şi transmit melodiile etno cu multă pricepere şi cu bucurie. Era necesară apariţia unui asemenea festival tocmai pentru a pune în valoare bogăţia de cântece preluate din folclor şi înveştmântate în orchestraţii interesante, dar şi pentru a-i cunoaşte, urmări şi răsplăti cu distincţii pe micuţii care s-au apropiat de etno-dance.

Gazda primitoare a festivalului va fi frumoasa comună dâmboviţeană Aninoasa. Aici se găsesc două sfinte mănăstiri importante pentru viaţa spirituală a ţării noastre : Viforâta şi Dealu (unde odihneşte capul luminatului voievod Mihai Viteazul). Tot aici are loc anual complexul de manifestări „Zilele Culturii în Aninoasa”, în cadrul căruia se desfăşoară: Festivalul Primarilor Artişti (unic în Europa!), Noaptea de poezie de la Mănăstirea Viforâta, Rural Film Fest (festival de film rural şi emisiuni de televiziune dedicate lumii satului) şi multe alte acţiuni cu caracter naţional şi internaţional.

Iniţiatorul şi organizatorul principal al festivalului este Victor Mihalache, directorul companiei „Euro-Art Serv” şi al Teatrului „Junior”, scriitor, jurnalist şi compozitor, conducător al Şcolii Micilor Vedete şi al Clubului Victorioşilor.

Elementele inedite ale acestei manifestări sunt :

- festivalul în sine. Nu mai există altul profilat numai pe muzică etno pentru copii în ţară;

- faptul că nu va fi cunoscută componenţa juriului până la primul gong al festivalului, iar membrii juriului nu se vor întâlni între ei şi nu vor delibera. Va exista numai un secretar al juriului care va strânge fişele şi va face totalurile, evitându-se, astfel, pilele, relaţiile,etc.

- premiile: Trofeul va fi următorul: va fi dat oficial numele unei stele după cel al câştigătorului ( câştigătoarei). Alte premii vor consta în împroprietărirea cu teren pe Lună sau pe Marte ( cu acte în regulă).

Regulamentul festivalului şi informaţii suplimentare la http://etno-junior-fest.blogspot.com

Niciun comentariu: