Se afișează postările cu eticheta Aninoasa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Aninoasa. Afișați toate postările

miercuri, 9 martie 2011

"Balul Mărţişorului" la Aninoasa - ediţia a III-a
















Vineri, 04 martie 2011, s-a desfăşurat în sala multifuncţională a Centrului Cultural Aninoasa cea de-a III-a ediţie a "Balului Mărţişorului. Am oferit tuturor doamnelor şi domnişoarelor câte o floare şi un bilet de tombolă şi le-am invitat la petrecere. Dan Ciotoi şi grupul "Generic", Mihai Iordache şi Toni Drăguş, Liliana Mocănescu, Victor Mihalache şi "Clubul Victorioşilor" s-au aflat printre cei care au animat distracţia. Am avut multe câştigătoare la tombolă, am avut şi momente-surpriză ( patru foarte tineri dansatori, campioni la dans de societate). Şi eu le-am oferit un scurt recital muzical tuturor invitatelor, sosite într-un număr foarte mare. Împreună cu colegii din Consiliul Local, din aparatul primăriei, cu Vasile Holban, vice-primarul comunei, ne-am străduit să le facem o seară plăcută domnişoarelor şi doamnelor de pe raza comunei Aninoasa. Şi sperăm că am reuşit!

duminică, 9 mai 2010

VIITORUL ÎNCEPE ASTĂZI












La iniţiativa domnului Ghiocel Bontaş, preşedintele Fundaţiei Culturală Umanitară "SO.SI.SE.SA", şi cu sprijinul Primăriei Aninoasa, la Centrul Cultural din Aninoasa a avut loc vineri, 7 mai 2010, o întâlnire de lucru pe probleme de absorbţie de fonduri europene pentru energie verde. Întâlnirea a beneficiat de prezenţa unor distinşi oaspeţi din partea Academiei Române, a societăţii italiene KLEOS şi a VEMO International. Invitat de onoare a fost prinţul Michael de Laufenburg. Mai mulţi primari şi reprezentanţi ai primăriilor dâmboviţene au răspuns invitaţiei. Prezentarea proiectelor de folosire de energii neconvenţionale a fost una interactivă, astfel încât, la finele întrevederii, câteva primării deja au parafat înţelegeri pentru realizarea documentaţiilor necesare.

sâmbătă, 5 septembrie 2009

Din presa locală









La Aninoasa,

Omenia nu intră în criză


În vremuri tulburi, în care oamenii nu mai ştiu încotro să o apuce de prea multe griji şi necazuri, Constantin Maricescu, primarul comunei dâmboviţene Aninoasa şi întregul colectiv al primăriei încearcă să le facă cetăţenilor comunei viaţa un pic mai bună. Astfel, vineri, 4 septembrie 2009, a fost demarat programul „Omenia nu intră în criză”. La Palatul Culturii din Aninoasa, la invitaţia primarului Constantin Maricescu, au sosit reprezentanţii unei societăţi din Bucureşti, care oferă un număr de 400 de locuri de muncă. Peste 100 de localnici s-au prezentat la această adevărată „Bursă a Muncii” şi foarte mulţi dintre ei au demarat procedura pentru întocmirea actelor de angajare. De asemenea, la chemarea viceprimarului Vasile Holban, pentru a doua oară în acestă săptămână s-au aflat în Aninoasa reprezentanţii Societăţii „Ideal Optic”. Gratuit ei au oferit consultaţii oftalmologice şi au întocmit reţete. Apoi a fost făcută o vizită pe şantierul cartierului ANL ce se înalţă în satul Viforâta, comuna Aninoasa.
Acesta este doar debutul programului prin care Primăria Aninoasa şi primarul Constantin Maricescu oferă (prin omenie şi prin normalitate) soluţii pentru ieşirea din criză. Tocmai de aceea îndrăznim să spunem că „Omenia nu intră în criză”!

miercuri, 2 septembrie 2009

Preluare din cotidianul "Dâmboviţa"






Primăria din Aninoasa are grijă de oamenii din comună

* Primarul Constantin Maricescu oferă oportunitatea ocupării a 400 de locuri de muncă
* Viceprimarul Vasile Holban a adus în comună o societate ce îngrijeşte vederea aninoşenilor

Două zile din această săptămână au strâns la Palatul Culturii din Aninoasa câteva sute de cetăţeni cu probleme oftalmologice. La iniţiativa viceprimarului Vasile Holban şi cu sprijinul aparatului Primăriei Aninoasa, societatea „Ideal Optic” din capitală a oferit consultaţii oftalmologice gratuite, a eliberat reţete pentru şi a înlesnit achiziţionarea în rate a ochelarilor. Aparatură modernă, personal calificat, amabilitate şi promptitudine, acestea au fost atributele celor două zile în care aninoşenii s-au întâlnit cu specialiştii oftalmologi. Oamenii locului au fost deosebit de încântaţi de acest fapt, iar cei din Primărie au promis că vor aduce şi alte cadre medicale pentru a trata şi alt fel de afecţiuni.
Primarul Constantin Maricescu încearcă să rezolve şi o altă spinoasă problemă: aceea a locurilor de muncă. Astfel vineri, 25 septembrie, la Primăria Aninoasa va sosi un angajator din Bucureşti ce oferă 400 de locuri de muncă cu un salariu net de 800 de lei, transport săptămânal gratuit Aninoasa- Bucureşti şi retur, precum şi cazare şi masă gratuite.
Iată cum disponibilitatea de a fi mereu în pas cu dorinţele şi cerinţele oamenilor aşează lucrurile pe făgaşul firesc, iar relaţia autorităţi – cetăţean este una de respect, de civilizaţie şi de progres.
Iar la Aninoasa viitorul a început de …ieri, pentru că aici totul stă sub semnul premierelor şi al unei dezvoltări durabile.

joi, 28 mai 2009




















„Sărbătoarea Aninoasei” – o oază de normalitate într-o lume agitată şi confuză

* Ionuţ Dolănescu a cântat în premieră o melodie dedicată memoriei tatălui său
* Liderii PSD şi PDL s-au întâlnit pe scena de la Palatul Culturii din Aninoasa
* Ploaia nu i-a alungat pe spectatori de la show-ul care a durat aproape cinci ore


Ca în fiecare an, în Sfânta Zi de Înălţare a Domnului Nostru Iisus Hristos, comuna dâmboviţeană Aninoasa şi-a marcat sărbătoarea.
Demarat dis-de-dimineaţă cu întâlnirea cu cei mici „Flori şi zâmbet de copil”, complexul de manifestări dedicat Sărbătorii Aninoasei a avut densitate şi substanţă. Spectacolul „Vreau să fiu Harry Potter”, interpretat de actorii Teatrului „Junior” din Târgovişte şi animaţia muzicală realizată de Victor Mihalache, directorul acestui aşezământ de cultură au adus buna-dispoziţie.
După – amiază a fost dezvelit noul monument al eroilor înălţat în curtea bisericii din Viforâta, iar coroane de flori au fost depuse şi la Săteni şi în Viforâta de către oficialii comunei.
Parada pe traseul: Primărie – Monumentul Eroilor din Aninoasa – Palatul Culturii a fost spectaculoasă ( cu fanfară, invitaţi bulgari, turci, tătari şi români în frumoase costume populare) şi i-a scos la porţi pe aninoşeni. Momentele realizate la Monumentul Eroilor din Aninoasa au fost încărcate de emoţie.
Apoi au avut loc vernisajul expoziţiei de ex-libris dedicată lui Puşkin de Stefanka Krasteva, cercetător la Biblioteca Naţională din Sofia şi membră a Academiei Bulgare şi lansarea volumului de versuri „Urma Curcubeului”, al poetului Victor Mihalache.
Cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Folcloric „În sat la Aninoasa” ( manifestare iniţiată de Constantin Maricescu, primarul comunei) s-a bucurat de prezenţa foarte multor artişti de renume: Ionuţ Dolănescu, Maria Butaciu, Elisabeta Turcu, Maria Ghinea, Camelia Conovici, Mitică Tavă, Ileana Pavelescu, Ansablurile turc şi tătar din Cobadin (judeţul Constanţa), Grupul „Romantika” din Elin-Pelin (Bulgaria), ansamblul „Vestitorii Aninoasei”, Şcoala Micilor Vedete şi Clubul Victorioşilor, Orchestra Populară „Chindia”, Margarita Kovalenko ( artist complex din Bulgaria) şi Mirabela Drăguş. Ploaia ce şi-a făcut simţită prezenţa în câteva rânduri nu a alungat numeroşii spectatori prezenţi la eveniment.
De remarcat mai este faptul că au onorat cu prezenţa manifestarea mai mulţi lideri PSD şi PDL, precum şi candidatele pentru euro-parlamentare Rovana Plumb (PSD) şi Oana Antonescu (PDL). S-au întâlnit pe scena din faţa Palatului Culturii din Aninoasa actualul (Florin Popescu) şi fostul (Gheorghe Ana) preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Iancu Caracota ( prefectul judeţului), senatori şi deputaţi de Dâmboviţa, precum şi multe alte personalităţi. Trecând peste micile „înţepături”, atmosfera a fost una de normalitae şi a fost pe placul celor prezenţi.
Normale au devenit şi : prezenţa în număr mare a cetăţenilor comunei la slujba de comemorare de la Monumentul Eroilor, participarea excepţională la spectacole, mulţimea de flori şi de aplauze.
În recitalul său, îndrăgitul solist Ionuţ Dolănescu a introdus în premieră şi un cântec dedicat tatălui său, cântec pe care l-a interpretat a caplella. Ionuţ a readus în memoria spectatorilor ediţia de Sărbătoare a Aninoasei în care familia reunită (Maria Ciobanu, Ion şi Ionuţ Dolănescu) a evoluat spre imensa bucurie a publicului.
Domnul Constantin Maricescu, primarul de Aninoasa, s-a întrecut pe sine, oferind o zi de neuitat participanţilor, răsplătind cu diplome şi trofee eforturile artistice sau simpla prezenţă a unor personalităţi şi fiind un manager desăvârşit şi o gazdă perfectă.
Complexul de manifestări „Sărbătoarea Aninoasei” a fost organizat de Consiliul Local şi Primăria Aninoasa, cu sprijinul postului de radio „Antena Satelor”, realizator artistic fiind Victor Mihalache, iar iniţiator: Constantin Maricescu.