miercuri, 19 noiembrie 2008

Anul acesta Moş Crăciun a ajuns devreme la Aninoasa









Într-o vreme în care toată lumea demolează şi taie pădurile, iată că la Aninoasa se construieşte şi sunt plantaţi copaci. Pe lângă faptul că săptămânile trecute am plantat împreună cu colegii din Primărie, din Consiliul Local, din Serviciul Public de Gospodărire Comunală, precum şi cu cadre didactice şi elevi de la şcolile din comună peste 2.500 de puieţi de salcâmi, în urmă cu câteva zile l-am chemat în Aninoasa pe Moş Crăciun. Iar bătrânul cu plete dalbe a venit cu un brad superb pe care l-a adus tocmai din Italia prin intermediul prietenilor de la firma GMB Vivai Grup. Acest brad a fost plantat în faţa Palatului Culturii din Aninoasa şi va dăinui m,ulţi ani de acum încolo. Acum are "doar" cinci metri înălţime, dar se va face viguros şi va fi împodobit an de an cu ocazia Sărbătorilor de Crăciun. Poate vor lua şi alţii exemplul nostru şi astfel vom salva şi brazi uriaşi de la tăiere, dar se vor realiza şi împăduriri masive.

Niciun comentariu: